| 
 | 
 | 
ro

Iniţiatori

THE KNOT este un proiect curatoriat de: Markus Bader (raumlabor), Oliver Baurhenn
(disk/ctm), Jakub Szreder
şi Raluca Voinea (E-cart.ro)

Markus Bader

Markus Bader *1968 (DE) a studiat arhitectura la Berlin şi la Londra. Este co-fondator, din 1999, al grupului raumlabor_berlin, un colectiv care acţionează şi lucrează în arhitectură, artă, urbanism şi graniţele dintre acestea. Din 2009 este profesor invitat la Academia de Artă, Arhitectură şi Design VSUP din Praga. Printre proiectele recente importante se numără dezvoltarea dinamică a unui concept pentru fostul aeroport Tempelhof din Berlin (2007-2008) şi participarea în expoziţii precum Bienala de Arhitectură de la Veneţia din 2004, 2006, 2008 şi 2010.

www.raumlabor-berlin.de

Oliver Baurhenn

Oliver Baurhenn *1970 (DE) este din 2001 unul dintre cei trei directori artistici ai festivalului CTM club transmediale – un festival internaţional pentru muzica experimentală şi artele vizuale conexe. Fondator al spaţiului de proiecte General Public şi al Asociaţiei DISK – Initiative Bild & Ton pentru promovarea artelor audio-vizuale cu un focus special pe ţările din Europa de Est şi de Sud-Est.

www.clubtransmediale.de
www.generalpublic.de

Jakub Szreder

Jakub Szreder *1977 (PL) este absolvent al departamentului de sociologie al Universităţii Jagiellonian din Cracovia. Este curator al unor proiecte interdisciplinare angajate în contextul social şi spaţiul public. De asemenea scrie şi este editor al unor publicaţii ce urmăresc să aducă împreună aspecte artistice şi teoria critică. Din 2009 este doctorand la Universitatea Loughborough, Școala de Artă şi Design, cu o cercetare despre potenţialul public al metodelor curatoriale şi practicilor artistice contemporane..

Raluca Voinea

Raluca Voinea *1978 (RO) este critic de artă şi curator. A studiat Istoria şi Teoria Artei la Bucureşti şi Curatoria de Artă Contemporană la Londra. A co-fondat în 2006 Asociaţia E-cart.ro, o instituţie dedicată cercetării, producţiei şi popularizării artei şi arhitecturii moderne şi contemporane. Din 2009 coordonează în cadrul E-cart.ro Departamentul pentru Arta în Spaţiul Public. Din 2008 s-a alăturat colectivului editorial al revistei IDEA. Artă + Societate.

 

www.e-cart.ro
www.ideamagazine.ro